Cunoasterea Tãcutã
Negura Bunget

Atîrna cerul, de sus pãmîntul
De sub rãdãcini, agãtat de glie,
În funie dreaptã întinsã-i zarea
Si prinde-n colt de cer vãzduhul.

Îndreptat e ne-rostitul de necrezut,
Descãtusat e ne-vorbitul dãscãlit,
...departe de tot...
Acolo unde înteleptii se aseazã
La veacul de somn.

În urmã si-a urmat chemarea
În umbrã i-a fost mereu zarea.
...departe de tot...
Acolo unde toate gîndurile mor...

Sã lãsãm cuvîntul sã doarmã ...
Lipsind de vorbe, mutã-i mintea,
Seninã-i fruntea...

Gînduri curg, si acoperã lumea,
Ghem de fire înnodate,
Se în-coardã si a-coardã
În tot ce-i fals si nu vibreazã.

Cînd fãcutul nefãcut,
Ce-a trecut prin netrecut
A zãcut si-a petrecut
Prin fãr’ de loc,
În fãr’ de vreme...

Ochii încetosati si tulburi,
De-o mare de semne,
Ce-n van presarã înfãtisare,
Înecînd privirea
Si-nrobind vederea
De a sa lucire.

Sã lãsãm cuvînt sã doarmã,
Oblojindu-si lumea-i surdã...
Îndãrãt de oarbe semne
Rînduiascã peste timpuri
Cu tîlc rostit si tãinuit,
Iscãlit în chemãri de veghe
Pînã-n cea din urma moarte.